Instituția Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD), din Tulcea și care se află sub autoritatea Ministerului Mediului, colaborează cu Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură (ANPA) pentru a testa o platformă IT dedicată emiterii de permise electronice pentru pescarii comerciali din Delta Dunării.Deși proiectul a fost finalizat de ceva vreme, acesta nu a fost utilizat până acum, iar demersul curent are ca scop reluarea și testarea sistemului pentru a eficientiza procesul de autorizare a activităților de pescuit din zonă.
De-a lungul anilor, pescarii din Delta Dunării au semnalat încărcătura documentelor necesare desfășurării activității în mod legal.În trecut, mai multe demersuri ale guvernanților pentru emiterea unor permise electronice nu s-au materializat în favoarea localnicilor.Florin Stăneață, guvernatorul Rezervației, a declarat că, deși programul a existat, fondurile au fost cheltuite și proiectul a rămas „la sertar” fără a fi folosit în mod efectiv.
Citește și: Profesorul Sorin Mureşeanu a primit titlul de Cetățean de Onoare al orașului Măcin
Guvernatorul a menționat că sistemul se află în prezent în etapa de testare, ceea ce implică o colaborare cu ANPA în cadrul procedurii de autorizare a pescuitului comercial.De asemenea, prin intermediul programului informatic realizat în parteneriat cu Secretariatul General al Guvernului, în cadrul inițiativei „Zero hârtie”, se vor oferi și alte permise electronice localnicilor.
Stăneață a mai subliniat că următorul pas vizează automatizarea și informatizarea eliberării permiselor, în primă fază pentru activități simple și repetitive, unde documentele pot fi păstrate anual, ceea ce ar facilita accesul în Rezervație fără birocrație excesivă.
De ani de zile, ARBDD emite prin soluții online diferite tipuri de permise necesare pentru accesul în Rezervație, iar inițiativa actuală de testare se înscrie în contextul reformelor administrative care au rolul de a simplifica documentele necesare pentru pescuitul comercial în Deltă.


