O situație gravă a avut loc în cadrul ultimei ședințe de consultare organizate de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului din România, unde reprezentanții Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) au fost ignorați și tratați cu dispreț.
Reprezentanții FPTR, organizație patronală recunoscută la nivel național pentru sectorul „Turism, hoteluri și restaurante”, au solicitat discuții pe marginea propunerilor formulate în conformitate cu Legea dialogului social.
Însă, solicitarea lor a fost complet ignorată de conducerea ministerului, iar reprezentantul ministerului prezent la ședință, un secretar de stat, nu avea atribuții directe în domeniul turismului sau în coordonarea dialogului social.
La un moment dat, delegația FPTR a anunțat că părăsește ședința în semn de protest față de blocarea dialogului, iar reacția secretarului de stat a fost una considerată inacceptabilă: li s-a indicat ușa, gest considerat de specialiști ca fiind incompatibil cu statutul unui demnitar într-un stat democratic.
Respectarea legii dialogului social, o obligație legală a statului român Legea dialogului social prevede clar că organizațiile patronale trebuie ascultate și că propunerile lor trebuie discutate efectiv, nu ignorate sau marginalizate.
Citește articolul complet pe Tulcea Expres
Deschide articolul →