Frații Dragoș și Adrian Pavăl, proprietarii lanțului de bricolaj Dedeman, pregătesc o investiție importantă în apropierea IKEA Timișoara. Conform sursei, prima etapă a proiectului include construcția unui magazin Dedeman cu o suprafață de aproximativ 21.900 de metri pătrați, ceea ce îl va face al doilea cel mai mare magazin al companiei din România.
Reprezentanții companiei au prezentat planurile către Comisia de Urbanism a Primăriei Dumbrăvița, comună situată lângă Timișoara. Proiectul va fi realizat în trei etape, începând cu magazinul, urmat de o galerie comercială și o zonă destinată serviciilor și alimentației publice. În total, complexul va dispune de peste 1.000 de locuri de parcare și va include elemente pentru integrarea în mediul înconjurător, precum o stație de autobuz, pistă de biciclete și spații verzi cu peste 1.400 de arbori plantați.
Citește și: Senatorul Ionel Carp cere lămuriri privind cererea Ucrainei pentru Canalul Sulina
Planurile prevăd, de asemenea, o zonă de dezvoltare pentru alimentație publică și servicii, în total fiind vizată o suprafață de peste 50.000 de metri pătrați. Implementarea proiectului depinde de obținerea avizelor și autorizațiilor necesare, iar dezvoltarea nu se oprește aici, fiind prevăzute și alte investiții în zonă, inclusiv un magazin Dedeman la Constanța lângă Hornbach.
Rețeaua Dedeman din România include în prezent 65 de magazine, iar dimensiunile acestora variază între 7.500 și 18.000 de metri pătrați, în funcție de locație.
Conform Libertatea.ro
